Etica

Spread the love

Medicina complementara este dupa cum ii spune si numele, o activitate medicala ce completeaza vindecarea bazata pe medicina clasica. Medicina complementara este mult mai veche decat medicina clasica, odata cu aparitia acesteia (a medicinei clasice) medicina complementara a continuat in paralel completand, sa spunem medicina clasica. Persoanele care se adresează unui practician de medicină complementară beneficiază de tratament de medicină complementară numai după exprimarea, în scris, a acordului de voinţă.

Scurt istoric

Încercările de a vindeca bolile sau de a trata rănile sunt tot atât de vechi cât omenirea. Bolile grave reprezentau, ca totdeauna, o problemă serioasă, remedii eficace însă nu existau. Îmbolnăvirile erau privite din punct de vedere magic-demoniac sau ca o pedeapsă din partea forţelor supranaturale. Pentru vindecare se invocau aceste forţe şi se făceau sacrificii, se improvizau dansuri, se foloseau formule oculte sau talismane. Omul preistoric folosea, precum si animalele de atunci si de astazi, plantele in doua moduri, aplicate pe rana sau mestecarea si inghitirea de frunze si fructe cu efecte narcotice. Eficiente erau îngrijirea rănilor, repunerea luxaţiilor sau fixarea fracturilor, procedee folosite deja în epoca de piatra Medicina în perioada greco-romană La vechii greci, la început, zeul artei medicale era Apollo. Mai târziu zeul medicilor a devenit Esculap.

Începând din secolul al VI-lea a.Ch. – sub influenţa şcolilor filozofice materialiste ca cea a lui Empedocle (natura este formată din patru elemente: foc, apă, pământ şi aer) – medicina capătă trăsături ştiinţifice, în special prin persoana lui Hippocrate din Cos, considerat părintele medicinii moderne.

În culegerea sa de studii (Corpus Hippocraticum) nu se mai întâlnesc remedii supranaturale, practicile recomandate sunt rezultatul observaţiilor empirice. Medicina complementara foloseste practici terapeutice inspirate de natura, folosind produse si factori naturali, tehnici ancestrale si metode traditionale verificate în timp. In Egipt, ca si in vechea China se foloseau terapii manuale. Stim faptul ca initiatii medici daci, practicanti ai doctrinei zalmoxiene foloseau medicina complementara. in vederea reabilitarii istorice.

Tratamentul atribuit pacientului ca intreg

 

Este cunoscut faptul ca Zalmoxis nu trata corpul fara a trata spiritul, aceasta a patra dimensiune aflata permanent in conexiune cu natura. Secolele XVIII si XIX cunosc un mare avânt în aceasta directie, însa forme de practici complementare pot fi regasite din perioada Scolii lui Hipocrate, un discipol practicant al lui Zalmoxis (400 de ani ic) in Grecia si sec. VI-XIV i.Hr. in Dacia si Egipt . Totul în natura este asezat pe baze rationale, medicului revenindu-i sarcina sa înteleaga aceste legi si sa urmeze calea mediului înconjurator. Boala este un efect, iar cauzele sunt cautate în natura: aer, apa, pamânt.

Principiile de vindecare în medicina naturista se bazeaza pe reîntoarcerea la natura Vis medicatrix naturae (puterea vindecatoare a naturii) în stabilirea dietei, exercitii fizice, miscare, folosirea benefica a factorilor naturali de mediu (aer, apa, soare) microclimat, eliminarea produselor potential daunatoare, abandonarea obiceiurilor nesanatoase, cresterea vitalitatii pacientului, eliminarea factorilor de stres, suplimente nutritive.

Medicina si filosofie

Medicina a avut aceleasi baze ca si filozofia, in evul mediu, evolutia medicinei complementarea avut loc in manastiri . Sfanta Hildegard a elaborat un sistem filozofic, instructiv, de vindecare valabil si astazi. Spune ca: „Omul este o miniatura a lumii create” .

Conform Sfantei Hildegard fiecare maladie este o consecinta a ignorarii poruncilor divine pentru ca omul este o fiinta transcedentala (dupa Kant „Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează”). Pentru vindecare a folosit plante medicinale, medicamente de origine minerala si animala considerand ca si rugaciunea reprezinta parte a medicinei sustinand ca „vindecarea depinde de dorinta lui Dumnezeu.

Auroleus Phillipus Theostratus Bombastus von Hohenheim, imortalizat ca „Paracelsus”, a fost născut în 1493. Mare Maestru in Ordinul Teutonilor, fiul unui medic bine cunoscut, primul care l-a instruit în medicina.

La vârsta de şaisprezece ani, Paracelsus a intrat la Universitatea de la Basel, unde a cerut el însuşi la studiul de alchimie, chirurgie, şi medicină. Cu ştiinţa de alchimie el era deja familiarizat, studiind în prealabil lucrările lui Isaac Hollandus.. Hollandus a „trezit în el ambiţia de a vindeca boli prin medicina superioare celei disponibile la acel moment de a folosi, si alchimia. Paracelsus este creditat cu introducerea de opiu, mercur si sulf în arsenalul de medicamente.

Considera ca sarea, mercurul si sulful sunt trei componente de baza si daca nu sunt in proportii egale (echilibru) in organism duc la imbolnavire. Acestea sunt doar câteva dintre realizările care par să justifice ca a fost numit „precursor al farmacologice chimice, terapeutice şi gânditorul cel mai original in stiintele medicale din secolul al XVI-lea.”